Ana`m`nesia

  Ok,hai să facem un pact : Nu te voi mai aştepta in fiecare noapte pînă dimineaţa, voi  dormi , nu voi mai sta trează ca pînă acum , te voi aştepta... numai să te ştiu venind .  Te voi îmbrăţişa şi nu te voi mai certa ca pînă acum. Te voi lăsa să dormi , nu te voi întreba unde şi cu cine ai fost . Nu te voi întreba dacă mă iubeşti , nu te voi întreba nimic. Te voi strînge la piept şi te voi iubi ...dar tu, numai să vii ... Nu mă lăsa să te caut in ochii altui străin. Nu mă lăsa să te caut în braţele altcuiva. Nu mă lăsa... Vino oricînd, dar vino.  Zîmbeşte-mi . Zîmbeşte-mi! Spune-mi ce-a rămas din tot ce-a  fost intre noi. Spune-mi ce voi face eu. Spune-mi încotro s-o apuc! " Dacă aş muri într-o zi , ce vei face?" Te întrebam uneori fără să-mi imaginez vreodată că cel care va pleca primul vei  fi tu de fapt.   Şi acum mă întrebi : ce voi face fără tine? Să-ţi răspund ? M-am stins odată cu tine. Am rămas doar o umbră pe pămînt .  Spune-mi tu ce mă fac?  Mă vezi? Mă auzi?  

Nu-i nimic adevărat. E doar un vis şi dimineaţă mă trezesc să   aduc un pic de soare în vieţile celor din jur chiar dacă azi inima mi-e frîntă. Nu-i adevărat că ratacesc singură prin lume, pierdută  , desprinsa de realitate. Nu-i adevărat! Nu-i adevărat că " apelez căsuţa vocală a abonatului ..." pentru întotdeauna.  - Te iubesc -  simţeam nevoia să-ţi spun.  Poate eşti chiar lîngă mine, poate plîngi ... sau poate te amuzi, că ma vezi plîngand pe muzica lui Amy Winehouse, la lumina unei lumanari.  Sau poate nu eşti ... Nu-i adevărat nimic. 

"Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor. Voi, cei care știți că meritați dragostea mea, aveți grijă să nu mă ucideți." Geo Bogza

Te-am visat in haine de sarbatoare.   imi zambeai fericit iar eu.... eram frumoasa in rochia de mireasa mototolita parca de atatea pacate. Iti eram mireasa... in jurul nostru multimea sosotea. unii ne  zambeau, iar altii parca ...se inecau in lacrimi.  ne erau toti prieteni , chiar si cei cu care n-am schimbat o vorba vreodata atunci ne erau prieteni. iar eu te urmam fericita fara sa-mi pese de nimic...  Acum privesc pierduta inspre cimitir . Ascult linistea indepartata a mormintelor in care se odihnesc cine stie de cata vreme alte suflete ca mine si ca tine. Mi-e teama sa ma apropii. Stiu ca esti acolo , iar eu... nu mai pot face nimic pentru tine.  Asteapta-ma ... "va veni si vremea aia"... Tacere... muzica si somn, din care... sper sa nu ma mai trezesc vreodata.

Visez. Suspin. Astept.

Noi experiențe. Noi sentimente . Posibile dezamăgiri , schimbări . Nu mai locuiesc de mult în trecut. Trăiesc din plin prezentul . Descopăr părțile cele mai bune din mine , aflu că nu sînt încă un caz pierdut . Viața îmi surîde zi de zi prin lucruri mărunte . Deși nu e totul așa cum mi-aș dori să fie . Dar adevărul este că nici nu știu cum aș vrea să fie. Mintea mea e în repaus. Nu mai visează , nu mai suspină . Respir , inspir , trăiesc, zîmbesc și din cînd în cînd iau o pauză pentru a-mi șlefui măștile , trebuie să-mi păstrez zîmbetul intact.   Voi muri zîmbind și cu sufletul în lacrimi . Habar n-am încă cine sînt și ce caut aici. Mă privesc prin ochii zecilor de persoane pe care le întîlnesc zilnic. Habar n-am cine sînt . Habar n-am de unde vine și încotro mă îndrept.  Nu știu cît timp voi mai rămîne aici , nu știu ce am de învățat din toate astea. Un lucru știu sigur despre mine : nu sînt oarecare .  Am un rost în viață pe care urmează să-l aflu.  Iubesc atît de mult misterele , a

  ”Nu se intampla niciodată nimic interesant. Nimic. Oamenii erau limitați si neîncrezatori. Toti la fel. Iar eu eram nevoit să trăiesc cu aceste capete de gumă pentru restul vieții mele. Mă gîndeam. ” Charles Bukowski

 Îl privesc încontinuu de parcă aș vrea să-i intipăresc chipul in pleopele mele pentru intotdeauna. Il privesc dormind, mîncînd, visînd... Il privesc in timp ce oftează fără să-mi spună motivul, in timp ce el face acelasi lucru: mă priveste pierdut si vrea să țină timpul in loc.

 Intodeauna mi-au placut inceputurile . Mi-a placut inceputul acestei relatii ... si ori de cate ori mi-a fost dor de fericirea acelui inceput, am pus capat doar ca mai apoi sa avem parte de un nou inceput de fiecare data mai frumos decat cel din urma.  El ma iubeste. Vad asta in ochii lui ce ma privesc in primele ore ale diminetii, vad asta in grija ce mi-o poarta zi de zi , in noptile reci in care imi acopera spatele cu o imbratisare.Ma iubeste. Si-l iubesc. Dar trebuie sa plec. Iar cand ma voi intoarce, nimic nu va mai fi la fel. Ne vom iubi mai mult, pentru intotdeauna. Si totusi uneori mă cuprinde teama,imi plange sufletul si toate mă dor...  Ce ma fac , Doamne? Spune-mi ce ma fac?      

Las totul si plec. Plang fara sa ma vada nimeni si plec, stiind ca oamenii puternici  plang, asta ma consoleaza. Mi-e teama, dar de ce sa-mi fie? ce mi s-ar putea intampla mai rau decat sa raman aici si sa ma zbat ca un peste pe uscat nestiind incotro s-o apuc? mi-am strans lucrurile, hainele mi le-am ingramadit in toate locurile libere din sifonierul bunicii. cartile mi le-am aranjat frumos , imi iau ramas-bun  in fiecare zi de la toate privindu-le cu un gust amar . Plec, dispar un timp din peisajul in care nici macar nu sunt prezenta.   Si las in urma ce? Dar cu mine ce sa iau?   Las in urma vise care poate nu mi-au apartinut niciodata.   Iubirea ... bucurandu-se poate de iluzia libertatii. iar eu, inghitindu-mi lacrimile. asa mi-a fost dat sa traiesc.

Aș vrea să pot ierta. Știu că purtîndu-le ranchiună celor care m-au rănit, nu-mi fac rău decît mie. Nu sînt omul care să intorc obrazul a doua oară, de aceea e atîta ordine și disciplină, iar uneori atata haos si dezordine  în lumea asta a mea, pentru ca ma chinui sa uit si sa iert. Ce e mai dureros este faptul ca-mi place.Mi-e bine așa. N-am nevoie să fiu ridicată în slăvi, la fel cum n-am nevoie de sfaturi n-am nevoie de critici. Îmi duc crucea în ritmul meu,  în îndoieli și neliniști,ca ”un retard izolat de lume”ce sînt.  Luptînd cu propriile-mi himere, atîrnînd de propriile-mi vise , hrănindu-mă cu propriile-mi speranțe, murind poate așteptînd. Viața asta  îmi aparține mie si nu vreau sa traiesc pentru a-i face multumiti pe ceilalti.

Sînt în parcul de lîngă Poarta Schei, m-am adăpostit de ploaie pe o bancă. Azi am vrut să urc în pădure și să uit să mă mai întorc pînă seara tîrziu, dar  vremea n-a ținut cu mine. Mă simt foarte bine aici . Nu-mi mai trebuie nimic. Nu mă mai gîndesc la nimic. Timpul parcă s-a oprit în loc. În fundal, se aud cîntînd viori... Din cînd în cînd , trec pe lîngă mine , cu pași repezi , bărbați, femei, fiecare purtînd cu sine cîte o poveste. într-o clipă ,  reușesc să deslușesc cîte ceva din fiecare. La cîțiva metri distanță de mine, doi îndrăgostiți .  zîmbesc. suspin. oftez. Îmi e dor de momentele acelea nebune ale adolescenței mele în care tînjeam după iubire.  Nu m-am schimbat prea mult nici în privința asta, e drept. în adîncul sufletului deși sînt înconjurată de oameni, eu mă simt tot mai singură , pierdută în mulțime, rătăcită. Nu-mi găsesc rostul în viață. și încă mai tînjesc după iubirea aceea pură la care am visat dintotdeauna . Eminescu o fi de vină... " cobori in jos ,

Dimineaţă tîrzie de toamnă. , Ana stătea imbodolita pe podul din faţa porţii bunicilor . era prea devreme să-şi găsească vreun tovarăş de joacă pe-afară . stătea singură, oglindindu-se in paraul care izvora chiar din faţa casei lor, de sub o salcie batrana cu pletele-n pamant. "nu se termină niciodată pîrîul ăsta. incepe de aici si curge spre infinit" îşi spune " cand voi fi un pic mai mare, am sa-i urmez cursul , sa vad spre ce lumi ma va purta. " zăreşte în capătul maidanului o bătrînică care venea încet purtînd pe umăr un băţ de capetele căruia erau legate două desagi . Ninica, aşa ii spuneau cei din familie... venea de la piaţă. plecase înainte de răsărit. fata strigă la ea iar bătrana cum o auzi se opri în loc şi îi făcu semn cu mîna să meargă la ea. copila bucuroasă, alerga grăbită la Ninica despre care stia ca nu se intorcea niciodata acasă cu mîinile goale. Ajunsă in sfarsit acasă, bătrîna ,ostenită, isi lasa jos de pe spate băţul în care e

Prima zi din an a surprins-o pe Emma traversînd orașul de la un capăt la altul, oraș in care avea cele mai frumoase amintiri. În T.O terminase liceul in urmă cu cîțiva ani. străzile orașului ii stiau tristetile , fericirile, indoielile, nemultumirile . si intre blocurile acelea de un gri cenusiu, locuia Catalin. intorcea capul de fiecare dată cînd trecea prin vecinătate, sperînd să observe vreo miscare prin ferestrele prafuite ale garsonierei lui. Cătălin îi fusese coleg de clasă in liceu timp de un an, timp in care cei doi nu se puteau suporta. se certau  zilnic, pentru Emma devenise un coșmar. Era un băiat impunător, înalt, cu ochii verzi,  cu alură de sportiv. mergea la sală si juca fotbal in sala de sport a școlii.  Locuia singur intr-o garsonieră vizavi de liceu. Părinții divorțaseră cînd el avea doar cinci ani. Rămăsese cu mama sa.  iar de cînd acesta plecase in Italia , era mai tot timpul singur.  isi făcuse un cerc de prieteni cu care împărțea tot ce avea. prieteni

Traversase cu grijă podul de pe rîul aproape inghetat.  urca panta abrupta acoperita cu un strat de zapada care ii ajungea pana la glezne . era cea mai geroasa noapte din an si ultima. Ningea ca în povesti. în vale se zăreau casele acoperite de zapadă , tot soiul de lumini care împodobeau brazii și acoperisurile caselor din sat. liniște și pace. din cînd în cînd se auzea cîte un foc de artificii dinspre orasul din apropiere.  "prea liniște pe-aici " , iși zise...  " dar n-are ce se intample  deosebit tocmai in locurile astea. " iși zise   Emma intră timid in casa si face cunostință cu celelalte fete invitate la petrecerea dintre ani cînd din alta camera apare Mira .tocmai cea care in urmă cu cinci ani o ruga sa nu-l mai caute pe Catalin ,cel de care ele erau indragostite pe atunci. Emma nu  recunoscuse nimanui asta , nici macar ei insăsi. Ce căuta Mira acolo? să fi fost oare o simplă coincidență?  si-au incrucisat privirile pentru o clipă după care a

  Sînt din nou în lumea mea. Îmi aprind o țigară deși îi urăsc gustul. Mă înec în fum și-n amintiri. Sting țigara pe  jumatate , așa cum fac mereu. Nu reușesc niciodată să o fumez pînă la capăt. exact ca-n viața :  abandonez drumurile pe la jumătatea lor. Abandonez oameni pentru care lupt să-i am aproape : mă plictisesc într-un final. Abandonez vise : n-am răbdare cu mine.   O iau de fiecare dată de la capăt cu siguranța nebună că timpul ar avea răbdare si ar sta în loc doar pentru mine. Îmi aprind și cealaltă jumătate a țigării. Are alt gust. Un singur fum și-o sting de tot. Parcă e otravă.  La fel e și cu viața...  Revin de fiecare dată în trecut cu tendința de a continua ce-am început dar în zadar...prin timp eu nu rămîn aceeași. Timpul în realitate nu trece, timpul nu există...  Doar noi trecem prin el. Sau nu trecem, rămînem blocați pe undeva... M-am oprit într-un loc și trăiesc din vise pe jumatate, vise mărețe care mă împing tot mai sus  si  cealalt

  L-am revăzut pentru câteva momente prin ochii vărului său. pentru o clipă  m-am teleportat in trecut. L-am sărutat. Într-o secundă mi-au trecut prin minte imagini pe care le-am păstrat în suflet din cele mai frumoase momente ale adolescenței mele.    ”Cît de dulci pot fi iluziile, le simți amarăciunea doar cînd ești sincer cu tine !” , mi-am spus în gînd. Și  am deschis ochii - Nu era el... ”L-ai salutat pe C din partea mea?” , l-am întrebat. ”Da , mi-a zis să te salut din partea lui dacă mă întîlnesc cu tine .Altceva ...îți dai seama acum  cînd e un copil la mijloc...nu poate.”   Mi se umplură ochii de lacrimi ... dar n-am vrut să mă observe și-am schițat un zîmbet cu toată neputința mea .  ” Și el cum e, bine?”,   l-am intrebat. ”Da... e bine. ”        Aș fi vrut să mă bucur pentru el, dar n-am putut.  ”Tu ești bine?” ”Da... ” , i-am răspuns. Dar am mințit.