Las totul si plec. Plang fara sa ma vada nimeni si plec, stiind ca oamenii puternici plang, asta ma consoleaza. Mi-e teama, dar de ce sa-mi fie? ce mi s-ar putea intampla mai rau decat sa raman aici si sa ma zbat ca un peste pe uscat nestiind incotro s-o apuc? mi-am strans lucrurile, hainele mi le-am ingramadit in toate locurile libere din sifonierul bunicii. cartile mi le-am aranjat frumos , imi iau ramas-bun in fiecare zi de la toate privindu-le cu un gust amar .
Plec, dispar un timp din peisajul in care nici macar nu sunt prezenta.
Si las in urma ce? Dar cu mine ce sa iau? Las in urma vise care poate nu mi-au apartinut niciodata.
Iubirea ... bucurandu-se poate de iluzia libertatii. iar eu, inghitindu-mi lacrimile. asa mi-a fost dat sa traiesc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu