Sînt în parcul de lîngă Poarta Schei, m-am adăpostit de ploaie pe o bancă.
Azi am vrut să urc în pădure și să uit să mă mai întorc pînă seara tîrziu, dar vremea n-a ținut cu mine.
Mă simt foarte bine aici . Nu-mi mai trebuie nimic. Nu mă mai gîndesc la nimic. Timpul parcă s-a oprit în loc. În fundal, se aud cîntînd viori...
Din cînd în cînd , trec pe lîngă mine , cu pași repezi , bărbați, femei, fiecare purtînd cu sine cîte o poveste. într-o clipă , reușesc să deslușesc cîte ceva din fiecare.
La cîțiva metri distanță de mine, doi îndrăgostiți . zîmbesc. suspin. oftez.
Îmi e dor de momentele acelea nebune ale adolescenței mele în care tînjeam după iubire. Nu m-am schimbat prea mult nici în privința asta, e drept. în adîncul sufletului deși sînt înconjurată de oameni, eu mă simt tot mai singură , pierdută în mulțime, rătăcită. Nu-mi găsesc rostul în viață. și încă mai tînjesc după iubirea aceea pură la care am visat dintotdeauna .
Eminescu o fi de vină... " cobori in jos , luceafăr blînd, alunecînd pe-o rază, pătrunde-n casă si in gînd, si viața-mi luminează!"...
De nicăieri, mi-a aterizat ceva in cap. mă uit in jur, nimeni. Îmi ridic ochii din caiet. E ciudată revenirea la realitate.
Plouă incontinuu...
uneori oamenii au nevoie să simtă că sînt importanți pentru cineva, eu pentru cine contez oare-n lumea asta?
Ploaia s-a oprit. Îmi iau ghiozdanul și mă ridic de-aici. Tăndălesc nebună prin oraș. înot într-o mare de suflete. Îți caut privirea in mii de oameni . Te caut. Aproape că mi-am pierdut orice speranţă de a te mai găsi. Dar tu , ia-mă de mînă de mă vei recunoaşte. ia-mă de mînă și nu-mi mai da drumul vreodată. Dacă te-aș pierde din nou, mi-ar mai trebui încă o viață să te regăsesc.
Azi am vrut să urc în pădure și să uit să mă mai întorc pînă seara tîrziu, dar vremea n-a ținut cu mine.
Mă simt foarte bine aici . Nu-mi mai trebuie nimic. Nu mă mai gîndesc la nimic. Timpul parcă s-a oprit în loc. În fundal, se aud cîntînd viori...
Din cînd în cînd , trec pe lîngă mine , cu pași repezi , bărbați, femei, fiecare purtînd cu sine cîte o poveste. într-o clipă , reușesc să deslușesc cîte ceva din fiecare.
La cîțiva metri distanță de mine, doi îndrăgostiți . zîmbesc. suspin. oftez.
Îmi e dor de momentele acelea nebune ale adolescenței mele în care tînjeam după iubire. Nu m-am schimbat prea mult nici în privința asta, e drept. în adîncul sufletului deși sînt înconjurată de oameni, eu mă simt tot mai singură , pierdută în mulțime, rătăcită. Nu-mi găsesc rostul în viață. și încă mai tînjesc după iubirea aceea pură la care am visat dintotdeauna .
Eminescu o fi de vină... " cobori in jos , luceafăr blînd, alunecînd pe-o rază, pătrunde-n casă si in gînd, si viața-mi luminează!"...
De nicăieri, mi-a aterizat ceva in cap. mă uit in jur, nimeni. Îmi ridic ochii din caiet. E ciudată revenirea la realitate.
Plouă incontinuu...
uneori oamenii au nevoie să simtă că sînt importanți pentru cineva, eu pentru cine contez oare-n lumea asta?
Ploaia s-a oprit. Îmi iau ghiozdanul și mă ridic de-aici. Tăndălesc nebună prin oraș. înot într-o mare de suflete. Îți caut privirea in mii de oameni . Te caut. Aproape că mi-am pierdut orice speranţă de a te mai găsi. Dar tu , ia-mă de mînă de mă vei recunoaşte. ia-mă de mînă și nu-mi mai da drumul vreodată. Dacă te-aș pierde din nou, mi-ar mai trebui încă o viață să te regăsesc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu