Treceți la conținutul principal

nimic

Aș vrea să pot ierta. Știu că purtîndu-le ranchiună celor care m-au rănit, nu-mi fac rău decît mie.
Nu sînt omul care să intorc obrazul a doua oară, de aceea e atîta ordine și disciplină, iar uneori atata haos si dezordine  în lumea asta a mea, pentru ca ma chinui sa uit si sa iert.
Ce e mai dureros este faptul ca-mi place.Mi-e bine așa. N-am nevoie să fiu ridicată în slăvi, la fel cum n-am nevoie de sfaturi n-am nevoie de critici. Îmi duc crucea în ritmul meu,  în îndoieli și neliniști,ca ”un retard izolat de lume”ce sînt.
 Luptînd cu propriile-mi himere, atîrnînd de propriile-mi vise , hrănindu-mă cu propriile-mi speranțe, murind poate așteptînd.
Viața asta  îmi aparține mie si nu vreau sa traiesc pentru a-i face multumiti pe ceilalti.

Comentarii

  1. Nu trebuie sa-ti placa decat tie. Chiar daca uneori nu e nimic cum te asteptai, si poate asta te dezamageste, dar trebuie sa privesti inainte si sa mergi mai departe.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

iluzie

  L-am revăzut pentru câteva momente prin ochii vărului său. pentru o clipă  m-am teleportat in trecut. L-am sărutat. Într-o secundă mi-au trecut prin minte imagini pe care le-am păstrat în suflet din cele mai frumoase momente ale adolescenței mele.    ”Cît de dulci pot fi iluziile, le simți amarăciunea doar cînd ești sincer cu tine !” , mi-am spus în gînd. Și  am deschis ochii - Nu era el... ”L-ai salutat pe C din partea mea?” , l-am întrebat. ”Da , mi-a zis să te salut din partea lui dacă mă întîlnesc cu tine .Altceva ...îți dai seama acum  cînd e un copil la mijloc...nu poate.”   Mi se umplură ochii de lacrimi ... dar n-am vrut să mă observe și-am schițat un zîmbet cu toată neputința mea .  ” Și el cum e, bine?”,   l-am intrebat. ”Da... e bine. ”        Aș fi vrut să mă bucur pentru el, dar n-am putut.  ”Tu ești bine?” ”Da... ” , i-am răspuns. Dar am mințit.
Le aud din nou. Aceleasi voci...  nu reusesc sa le deslusesc .devin din ce in ce mai puternice. ma poarta haotic in viitor, apoi ma arunca in trecut , ca si cum prezentul nici n-ar exista. flash-uri , amintiri, intrebari, raspunsuri , presupuneri, certitudini...  am obosit. 

Mă gîndeam

  ”Nu se intampla niciodată nimic interesant. Nimic. Oamenii erau limitați si neîncrezatori. Toti la fel. Iar eu eram nevoit să trăiesc cu aceste capete de gumă pentru restul vieții mele. Mă gîndeam. ” Charles Bukowski