oglinzi

Traversase cu grijă podul de pe rîul aproape inghetat.  urca panta abrupta acoperita cu un strat de zapada care ii ajungea pana la glezne . era cea mai geroasa noapte din an si ultima. Ningea ca în povesti. în vale se zăreau casele acoperite de zapadă , tot soiul de lumini care împodobeau brazii și acoperisurile caselor din sat. liniște și pace. din cînd în cînd se auzea cîte un foc de artificii dinspre orasul din apropiere.  "prea liniște pe-aici " , iși zise...  " dar n-are ce se intample  deosebit tocmai in locurile astea. " iși zise
  Emma intră timid in casa si face cunostință cu celelalte fete invitate la petrecerea dintre ani cînd din alta camera apare Mira .tocmai cea care in urmă cu cinci ani o ruga sa nu-l mai caute pe Catalin ,cel de care ele erau indragostite pe atunci. Emma nu  recunoscuse nimanui asta , nici macar ei insăsi. Ce căuta Mira acolo? să fi fost oare o simplă coincidență?
 si-au incrucisat privirile pentru o clipă după care amîndouă si-au lasat capul in pămînt.  într-o singura secundă amintirile toate, deodata le-au năvălit. 
  " Fuck!" isi spune Emma in timp ce fumează obsesiv din tigara cu care încă nu s-a obișnuit. Nu si-au dat mîna să faca cunostinta nici macar de ochii celorlalti care habar n-aveau că ele două se cunosc deja.  
Singurul loc liber la masă este in fața Emmei. Elena se așează . sunt  față-n față acum.    Mira isi aprinde o tigară si ii evita privirea celei din fata ei. Emma  tremurînd, isi lipește talpile de podea incercînd sa-si stapaneasca emotiile. Ce să facă , cum să se comporte? Nu se așteptau să se mai întîlnească vreodată.
  Mira ținea în brațe o fetiță de vreo patru anișori care îi semăna perfect. Emma îi zîmbea parcă hipnotizată copilei. cu greu isi stapanea emoțiile care o chinuiau.  în jur domnea o liniște înspăimîntătoare , iar in mintea ei se ridica falnic ca din propria-i cenușă ,vesela și tristă , una din cele mai frumoase amintiri pe care le avea . O privea pe Mira cu admirație și compătimire în același timp. O compătimea pentru că o ințelegea mai bine decît oricine.
 Aflase că tatăl fetiței era alt barbat decît cel cu care venise însoțită atunci.
 " Tot haosul ei din suferință s-a nascut..." iși zise Emma în timp ce se privea ca într-o oglindă în tînăra maturizata parcă prea devreme care era așezata in fața ei. " Poate l-a iubit mai mult decît mine. " , iși zise.  
O admira pe Mira , pentru că o vedea încă frumoasă deși ultimii ani păreau să nu fi fost deloc ușori pentru ea. " E mai puternică decît mine. Are un copil frumos, măcar ea are un rost în viață. " isi zise.
  Emma era și ea la rîndul sau  cu altcineva. părea destul de fericită si lipsită de griji,împlinită.   
  " E mai puternică decît mine." , iși spuse Mira . ” E mai puternică.  N-are nicio grijă , e la facultate , departe de toată mizeria asta de aici , o să aibă un viitor strălucit, așa pare. aș fi vrut să fiu in locul ei. ”
rămîn singure în cameră la un moment dat  de parcă totul le era înscenat.Emma iși aprinde tremurînd înca o țigară iar după cîteva secunde de tăcere , iși ia in sfîrșit inima-n dinți :
  " - ce faci, Mira?" o întreabă
  " -bine... Tu?"  îi raspunse pe un ton respingător  
"- cît de mica e lumea , nu?" întreaba Emma zîmbind 
  "-mda,asta e... Ce-a fost , a fost. S-au intamplat multe de atunci."  și oftă adînc . 
”- și totuși parcă a fost ieri...” spuse Emma . dar Mira nu înțelesese. Emma încă trăia în trecut , ca într-un refugiu al realității care nu era deloc așa cum părea .era prinsă în propria capcană, singură , deprimată. se cufundase intr-o depresie de cîteva luni bune. ducea o luptă cu sine. cea mai dură.  cine și-ar fi putut da seama cîte secrete ascundeau ochii săi triști? să ceară ajutor n-avea cui. se gîndea într-un timp să consulte un psiholog, dar a renunțat în cele din urmă. știa că doar de ea depinde să-și regăsească liniștea. de cîteva luni nu făcea altceva decît să doarmă  și să se trezească doar ca să bage din nou la somn. prefera mai mult să viseze decît să trăiască pentru că  in vis orice ii era posibil . se simțea pierdută. izolată . scîrbită de răutăți. slăbită. obosită. pietrele pe care unii le-au aruncat asupra ei , ii provocaseră răni adînci. oare avea să-și  revină vreodată? 
 Multe zăpezi  s-au topit de cînd Cătălin plecase din țară , lăsînd un gol imens in sufletele celor două fete, iar mimozele  s-au trecut și-au renăscut de multe ori de cînd Emma l-a îmbrățișat pentru ultima dată pe acea bancă veche din parc. 
  erau față-n față acum, mai aproape una de alta cum n-au fost vreodată. vîntul puternic viscolea ninsoarea peste steagul alb din sufletele lor. Nu se urau. Poate nici nu s-au urît vreodată. dar nici nu se puteau privi in ochi.
 Două oglinzi ce semănau ca două picături de apă  una cu cealaltă.  nimeni în afară de ele nu știa ce se ascunde în dincolo de strălucirea fiecăreia .  se priveau pe ascuns fără să știe că fiecare era reflexia celeilalte .
   amîndouă păstrau același secret in suflet . aceleași regrete  despre care și-ar fi dorit să vorbească  ,  insă le lipsea curajul. ora douăsprezece le-a surprins căutîndu-se cu privirea de parcă ar fi vrut să-si spuna "la multi ani" .  apoi si-au intors spatele . 
  In seara aceea Catalin era la cativa metri distanta. Le zărise pe rînd în mulțime .  Erau chiar fericite. Păreau să-l fi uitat de mult .