Ana`m`nesia

Aș vrea să pot ierta. Știu că purtîndu-le ranchiună celor care m-au rănit, nu-mi fac rău decît mie. Nu sînt omul care să intorc obrazul a doua oară, de aceea e atîta ordine și disciplină, iar uneori atata haos si dezordine  în lumea asta a mea, pentru ca ma chinui sa uit si sa iert. Ce e mai dureros este faptul ca-mi place.Mi-e bine așa. N-am nevoie să fiu ridicată în slăvi, la fel cum n-am nevoie de sfaturi n-am nevoie de critici. Îmi duc crucea în ritmul meu,  în îndoieli și neliniști,ca ”un retard izolat de lume”ce sînt.  Luptînd cu propriile-mi himere, atîrnînd de propriile-mi vise , hrănindu-mă cu propriile-mi speranțe, murind poate așteptînd. Viața asta  îmi aparține mie si nu vreau sa traiesc pentru a-i face multumiti pe ceilalti.

Sînt în parcul de lîngă Poarta Schei, m-am adăpostit de ploaie pe o bancă. Azi am vrut să urc în pădure și să uit să mă mai întorc pînă seara tîrziu, dar  vremea n-a ținut cu mine. Mă simt foarte bine aici . Nu-mi mai trebuie nimic. Nu mă mai gîndesc la nimic. Timpul parcă s-a oprit în loc. În fundal, se aud cîntînd viori... Din cînd în cînd , trec pe lîngă mine , cu pași repezi , bărbați, femei, fiecare purtînd cu sine cîte o poveste. într-o clipă ,  reușesc să deslușesc cîte ceva din fiecare. La cîțiva metri distanță de mine, doi îndrăgostiți .  zîmbesc. suspin. oftez. Îmi e dor de momentele acelea nebune ale adolescenței mele în care tînjeam după iubire.  Nu m-am schimbat prea mult nici în privința asta, e drept. în adîncul sufletului deși sînt înconjurată de oameni, eu mă simt tot mai singură , pierdută în mulțime, rătăcită. Nu-mi găsesc rostul în viață. și încă mai tînjesc după iubirea aceea pură la care am visat dintotdeauna . Eminescu o fi de vină... " cobori in jos ,

Dimineaţă tîrzie de toamnă. , Ana stătea imbodolita pe podul din faţa porţii bunicilor . era prea devreme să-şi găsească vreun tovarăş de joacă pe-afară . stătea singură, oglindindu-se in paraul care izvora chiar din faţa casei lor, de sub o salcie batrana cu pletele-n pamant. "nu se termină niciodată pîrîul ăsta. incepe de aici si curge spre infinit" îşi spune " cand voi fi un pic mai mare, am sa-i urmez cursul , sa vad spre ce lumi ma va purta. " zăreşte în capătul maidanului o bătrînică care venea încet purtînd pe umăr un băţ de capetele căruia erau legate două desagi . Ninica, aşa ii spuneau cei din familie... venea de la piaţă. plecase înainte de răsărit. fata strigă la ea iar bătrana cum o auzi se opri în loc şi îi făcu semn cu mîna să meargă la ea. copila bucuroasă, alerga grăbită la Ninica despre care stia ca nu se intorcea niciodata acasă cu mîinile goale. Ajunsă in sfarsit acasă, bătrîna ,ostenită, isi lasa jos de pe spate băţul în care e

Prima zi din an a surprins-o pe Emma traversînd orașul de la un capăt la altul, oraș in care avea cele mai frumoase amintiri. În T.O terminase liceul in urmă cu cîțiva ani. străzile orașului ii stiau tristetile , fericirile, indoielile, nemultumirile . si intre blocurile acelea de un gri cenusiu, locuia Catalin. intorcea capul de fiecare dată cînd trecea prin vecinătate, sperînd să observe vreo miscare prin ferestrele prafuite ale garsonierei lui. Cătălin îi fusese coleg de clasă in liceu timp de un an, timp in care cei doi nu se puteau suporta. se certau  zilnic, pentru Emma devenise un coșmar. Era un băiat impunător, înalt, cu ochii verzi,  cu alură de sportiv. mergea la sală si juca fotbal in sala de sport a școlii.  Locuia singur intr-o garsonieră vizavi de liceu. Părinții divorțaseră cînd el avea doar cinci ani. Rămăsese cu mama sa.  iar de cînd acesta plecase in Italia , era mai tot timpul singur.  isi făcuse un cerc de prieteni cu care împărțea tot ce avea. prieteni

Traversase cu grijă podul de pe rîul aproape inghetat.  urca panta abrupta acoperita cu un strat de zapada care ii ajungea pana la glezne . era cea mai geroasa noapte din an si ultima. Ningea ca în povesti. în vale se zăreau casele acoperite de zapadă , tot soiul de lumini care împodobeau brazii și acoperisurile caselor din sat. liniște și pace. din cînd în cînd se auzea cîte un foc de artificii dinspre orasul din apropiere.  "prea liniște pe-aici " , iși zise...  " dar n-are ce se intample  deosebit tocmai in locurile astea. " iși zise   Emma intră timid in casa si face cunostință cu celelalte fete invitate la petrecerea dintre ani cînd din alta camera apare Mira .tocmai cea care in urmă cu cinci ani o ruga sa nu-l mai caute pe Catalin ,cel de care ele erau indragostite pe atunci. Emma nu  recunoscuse nimanui asta , nici macar ei insăsi. Ce căuta Mira acolo? să fi fost oare o simplă coincidență?  si-au incrucisat privirile pentru o clipă după care a

  Sînt din nou în lumea mea. Îmi aprind o țigară deși îi urăsc gustul. Mă înec în fum și-n amintiri. Sting țigara pe  jumatate , așa cum fac mereu. Nu reușesc niciodată să o fumez pînă la capăt. exact ca-n viața :  abandonez drumurile pe la jumătatea lor. Abandonez oameni pentru care lupt să-i am aproape : mă plictisesc într-un final. Abandonez vise : n-am răbdare cu mine.   O iau de fiecare dată de la capăt cu siguranța nebună că timpul ar avea răbdare si ar sta în loc doar pentru mine. Îmi aprind și cealaltă jumătate a țigării. Are alt gust. Un singur fum și-o sting de tot. Parcă e otravă.  La fel e și cu viața...  Revin de fiecare dată în trecut cu tendința de a continua ce-am început dar în zadar...prin timp eu nu rămîn aceeași. Timpul în realitate nu trece, timpul nu există...  Doar noi trecem prin el. Sau nu trecem, rămînem blocați pe undeva... M-am oprit într-un loc și trăiesc din vise pe jumatate, vise mărețe care mă împing tot mai sus  si  cealalt

  L-am revăzut pentru câteva momente prin ochii vărului său. pentru o clipă  m-am teleportat in trecut. L-am sărutat. Într-o secundă mi-au trecut prin minte imagini pe care le-am păstrat în suflet din cele mai frumoase momente ale adolescenței mele.    ”Cît de dulci pot fi iluziile, le simți amarăciunea doar cînd ești sincer cu tine !” , mi-am spus în gînd. Și  am deschis ochii - Nu era el... ”L-ai salutat pe C din partea mea?” , l-am întrebat. ”Da , mi-a zis să te salut din partea lui dacă mă întîlnesc cu tine .Altceva ...îți dai seama acum  cînd e un copil la mijloc...nu poate.”   Mi se umplură ochii de lacrimi ... dar n-am vrut să mă observe și-am schițat un zîmbet cu toată neputința mea .  ” Și el cum e, bine?”,   l-am intrebat. ”Da... e bine. ”        Aș fi vrut să mă bucur pentru el, dar n-am putut.  ”Tu ești bine?” ”Da... ” , i-am răspuns. Dar am mințit.