Treceți la conținutul principal

cică așa-i iubirea

 Intodeauna mi-au placut inceputurile . Mi-a placut inceputul acestei relatii ... si ori de cate ori mi-a fost dor de fericirea acelui inceput, am pus capat doar ca mai apoi sa avem parte de un nou inceput de fiecare data mai frumos decat cel din urma.  El ma iubeste. Vad asta in ochii lui ce ma privesc in primele ore ale diminetii, vad asta in grija ce mi-o poarta zi de zi , in noptile reci in care imi acopera spatele cu o imbratisare.Ma iubeste. Si-l iubesc. Dar trebuie sa plec. Iar cand ma voi intoarce, nimic nu va mai fi la fel. Ne vom iubi mai mult, pentru intotdeauna.
Si totusi uneori mă cuprinde teama,imi plange sufletul si toate mă dor...  Ce ma fac , Doamne? Spune-mi ce ma fac?
     

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

iluzie

  L-am revăzut pentru câteva momente prin ochii vărului său. pentru o clipă  m-am teleportat in trecut. L-am sărutat. Într-o secundă mi-au trecut prin minte imagini pe care le-am păstrat în suflet din cele mai frumoase momente ale adolescenței mele.    ”Cît de dulci pot fi iluziile, le simți amarăciunea doar cînd ești sincer cu tine !” , mi-am spus în gînd. Și  am deschis ochii - Nu era el... ”L-ai salutat pe C din partea mea?” , l-am întrebat. ”Da , mi-a zis să te salut din partea lui dacă mă întîlnesc cu tine .Altceva ...îți dai seama acum  cînd e un copil la mijloc...nu poate.”   Mi se umplură ochii de lacrimi ... dar n-am vrut să mă observe și-am schițat un zîmbet cu toată neputința mea .  ” Și el cum e, bine?”,   l-am intrebat. ”Da... e bine. ”        Aș fi vrut să mă bucur pentru el, dar n-am putut.  ”Tu ești bine?” ”Da... ” , i-am răspuns. Dar am mințit.
Le aud din nou. Aceleasi voci...  nu reusesc sa le deslusesc .devin din ce in ce mai puternice. ma poarta haotic in viitor, apoi ma arunca in trecut , ca si cum prezentul nici n-ar exista. flash-uri , amintiri, intrebari, raspunsuri , presupuneri, certitudini...  am obosit. 

Mă gîndeam

  ”Nu se intampla niciodată nimic interesant. Nimic. Oamenii erau limitați si neîncrezatori. Toti la fel. Iar eu eram nevoit să trăiesc cu aceste capete de gumă pentru restul vieții mele. Mă gîndeam. ” Charles Bukowski