Treceți la conținutul principal

Fără motiv

Noi experiențe. Noi sentimente . Posibile dezamăgiri , schimbări . Nu mai locuiesc de mult în trecut. Trăiesc din plin prezentul . Descopăr părțile cele mai bune din mine , aflu că nu sînt încă un caz pierdut . Viața îmi surîde zi de zi prin lucruri mărunte . Deși nu e totul așa cum mi-aș dori să fie . Dar adevărul este că nici nu știu cum aș vrea să fie. Mintea mea e în repaus. Nu mai visează , nu mai suspină . Respir , inspir , trăiesc, zîmbesc și din cînd în cînd iau o pauză pentru a-mi șlefui măștile , trebuie să-mi păstrez zîmbetul intact.   Voi muri zîmbind și cu sufletul în lacrimi . Habar n-am încă cine sînt și ce caut aici. Mă privesc prin ochii zecilor de persoane pe care le întîlnesc zilnic. Habar n-am cine sînt . Habar n-am de unde vine și încotro mă îndrept.  Nu știu cît timp voi mai rămîne aici , nu știu ce am de învățat din toate astea. Un lucru știu sigur despre mine : nu sînt oarecare .  Am un rost în viață pe care urmează să-l aflu. 
Iubesc atît de mult misterele , astfel încît eu insămi am devenit unul. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

iluzie

  L-am revăzut pentru câteva momente prin ochii vărului său. pentru o clipă  m-am teleportat in trecut. L-am sărutat. Într-o secundă mi-au trecut prin minte imagini pe care le-am păstrat în suflet din cele mai frumoase momente ale adolescenței mele.    ”Cît de dulci pot fi iluziile, le simți amarăciunea doar cînd ești sincer cu tine !” , mi-am spus în gînd. Și  am deschis ochii - Nu era el... ”L-ai salutat pe C din partea mea?” , l-am întrebat. ”Da , mi-a zis să te salut din partea lui dacă mă întîlnesc cu tine .Altceva ...îți dai seama acum  cînd e un copil la mijloc...nu poate.”   Mi se umplură ochii de lacrimi ... dar n-am vrut să mă observe și-am schițat un zîmbet cu toată neputința mea .  ” Și el cum e, bine?”,   l-am intrebat. ”Da... e bine. ”        Aș fi vrut să mă bucur pentru el, dar n-am putut.  ”Tu ești bine?” ”Da... ” , i-am răspuns. Dar am mințit.
Le aud din nou. Aceleasi voci...  nu reusesc sa le deslusesc .devin din ce in ce mai puternice. ma poarta haotic in viitor, apoi ma arunca in trecut , ca si cum prezentul nici n-ar exista. flash-uri , amintiri, intrebari, raspunsuri , presupuneri, certitudini...  am obosit. 

Mă gîndeam

  ”Nu se intampla niciodată nimic interesant. Nimic. Oamenii erau limitați si neîncrezatori. Toti la fel. Iar eu eram nevoit să trăiesc cu aceste capete de gumă pentru restul vieții mele. Mă gîndeam. ” Charles Bukowski